Reverie de Mai

Ultimele zile de mai au fost caniculare, niciun nor ,nicio adiere,nicio vietate în mişcare. Doar frumuseţea unui alt apus te-ar mai putea scoate din casă.
În mijlocul acestui calm absolut capitulează orice agitaţie lăuntrică  ,liniştea te cuprinde şi poţi auzi şoapte.
Te invit la contemplare!
🙂

33964423_1813424355380887_4656900827074527232_n

34104221_1813424268714229_6955889120023412736_n

34089927_1813421582047831_6711370704807264256_o

Advertisements

Ecoul unui Jurnal

1663939-0

Am descoperit blogul JURNAl SCOŢIAN în urmă cu cîţiva ani şi pot să spun că de atunci am savurat fiecare postare , parcurgându-l în întregime într-o perioadă scurtă de timp. M-am bucurat de apariţia cărţii însă cunoscînd în linii mari conţinutul ,nu mi-am cumpărat-o imediat .

Nominalizarea cărţii la secţiunea ,,Memorialistică “ a premiilor revistei ,,Observator cultural “ mi-a confirmat valoarea autorului iar frumoasa scrisoare deschisă a scriitorului şi ziaristului Andrei Crăciun m-a sensibilizat din nou , trezindu-mi  dorinţa de a reciti acest  ,,caleidoscop de învăţătură împletită cu amintirile unei vieţi trăite cu intensitate”  , cum au denumit-o alţi cititori.

https://ioanflorin.wordpress.com/2018/04/13/jurnal-scotian-nominalizat-la-premiile-revistei-observator-cultural/

Acum,la finalul lecturii cărţii, am adunat cîteva  preţioase fragmente pe care le voi reciti cu drag ori de cite ori voi călători sau voi fi departe de mica mea bibliotecă .  Dar poate că truda nu este doar pentru mine ci vă veţi bucura şi voi,cititorii care apreciaţi frumuseţea limbii şi măiestria  cu care autorul îşi ţese memoriile.

Mama este fiinţa cea mai simplă şi mai nevinovată pe care am întâlnit-o vreo dată în lumea asta.Dacă ar fi un regn al mamelor ,pe scara acestuia ar fi mama-euglenă,  o celulă rudimentară plutind invizibil într-un ochi de baltă,din care în milioane de ani am evoluat eu,animalul complex care o studiază acum sub lupa lui puternică.

 

Era seară şi oceanul era în reflux,descoperind pînă în larg nisipul alb,ca un pământ nou. Plaja era pustie.Atunci le-am făcut fetelor prima fotografie în Scoţia.Am prins momentul când toate trei păşesc pe nisipul umed,îndreptându-se în direcţii diferite.Abia calcă şi privesc în jos,toate trei, cu expresii îngrijorate ,ca şi cum ar păşi pe nisipuri mişcătoare. Tot acolo sunt şi eu ,în spatele camerei dar eu nu sunt îngrijorat de nisipurile mişcătoare. Eu ştiu că,de voi şi umbla în mijlocul morţii,nu mă voi teme de rele,că Tu cu mine eşti.

Dragă domnule senator Viorel Badea,

Sunt şi eu unul dintre ,,românii de pretutindeni care au primit scrisoarea dvs. cu ocazia,nu ştiam,,,Zilele românilor de pretutindeni.”Vă mulţumesc pentru caldele urări şi îndemnuri ,chiar dacă, trebuie să mărturisesc ,laudele dvs. sunt exagerate în ce mă priveşte pe mine,unul dintre românii de pretutindeni cărora vă adresaţi. N-am adus nicio contribuţie comunităţii care a binevoit să mă primească(în afară de câteva taxe pe care le plătesc aici),n-am afirmat prin nimic ,,valorile româneşti , nu practic sport de performanţă ,,sub drapelul ţării ” iar singurul domeniu în care activez şi excelez deocamdată este să livrez mâncare indiană la domiciliu pentru că lucrez ca delivery driver într-un restaurant scoţian. Alta ar fi fost situaţia dacă mi-aţi fi scris ,dvs. sau unul dintre numeroşii dvs. colegi din Parlament , acum şase luni , când încă nu eram român de pretutindeni, ci un român de la mine de acasă,mai exact din Iaşi. Aş fi putut atunci să vă răspund că sunt cercetător ştiinţific la Universitatea ,,Al.I. Cuza şi că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688,prima ediţie critică a celei mai vechi Biblii româneşti.M-aş fi mândrit cu fetele mele care practicau un sport de performanţă ,,sub drapelul ţării “,cum spuneţi, şi , m-aş fi lăudat că am dus şi eu puţin din graiul ţării pe la Paris şi Geneva sau că mi-am petrecut şapte ani din viaţă printre vechile manuscrise şi cărţi româneşti, primind pentru munca mea summa cum laude.Dar nici dvs. nu mi-aţi scris,nici eu nu v-am răspuns.Aşa merg lucrurile,cum s-ar spune.(…) Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i felicitaţi pe emigranţii români cu ocazia unei aşa-şise ,,zile a românilor de pretutindeni”.Nu există o sărbătoare a ,,românilor de pretutindeni”, există doar o singură zi naţională  a românilor şi  a României din care găştile politice care s-au succedat ne-au împins pe mine şi pe alte milioane de compatrioţi ,să ne luăm lumea în cap,să ne lăsăm în urmă limba,părinţii şi prietenii şi să ne căutăm aiurea pâinea şi dreptatea.Ce sărbătoare vedeţi în asta?

 

Când îi aud pe unii că vorbesc de foame spirituală,mă simt foarte prost,ca şi cum aş fi ratat o experienţă fundamentală.N-am trăit-o niciodată şi am umblat cu sufletul plin,dar n-aş putea spune acelaşi lucru şi despre burta mea. Eu nici acum nu pot să spun ,,Tatăl nostru “aşa cum îl aud pe la unii : ,,pâinea noastră cea spre fiinţă,dă-ne-o nouă astăzi.”Chiar dacă întotdeauna se găsesc teologi foarte subtili care-mi atrag atenţia că trebuie să cerem ,,pâinea spirituală , ,,supra-fiinţială” , ,, pâinea care satură spiritual”, eu zic şi cer tot ,,pâinea noastră cea de toate zilele “,să fiu sigur că la sfârşitul zilei nu –mi culc copiii cu burta goală.

 

Pe vremea mea,manualul de dogmatică avea un capitol chiar cu acest titlu:,,Dovezi raţionale ale existenţei lui Dumnezeu.”O prostie pe care au scornit-o nişte oameni nesiguri pe credinţa lor.Credinţa nu este nici raţională nici iraţională.Nu e nimic de cercetat în ea sub acest aspect ,aşa cum nicio cercetare nu te duce la concluzia că iubeşti pe cineva sau că îţi place Bach.Acesta este domeniul unor încredinţări de care dispune un alt fel de cunoaştere.

 

,,Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine”-versul acesta rezumă tot ce e mai dureros în Patimile lui Isus.Singurătatea lui Mesia nu s-a împărţit cu nimeni în grădina Ghetsimani. N-a fost o noapte miraculoasă,nici eroică,ci una înfricoşată şi pustie.Noaptea morţii,în care până şi cei mai buni prieteni dorm.Noaptea în care nici tatăl,nici mama nu te pot ajuta.Noaptea omenităţii depline a Mântuitorului lumii.

 

Prima traducere românească a Vechiului Testament a fost făcută de un boier moldovean, spătarul Nicolae Milescu,pe la anul 1660.Milescu a tradus Biblia după Septuaginta, versiunea grecească a VT, adică textul canonic în Biserica Ortodoxă. Remarcabil e şi faptul că nu avusese sub ochi niciun at model de traducere:era prima tălmăcire a Septuagintei într-o limbă modernă.Boierul era însă un om învăţat,prea învăţat pentru timpurile şi locurile nefericite în care i-a fost dat să se nască:ştia foarte bine greceşte, latineşte, slavonă,rusă,îi fusese publicat la Paris un opuscul dogmatic ,iar în a doua jumătate a vieţii,petrecută în exil la curtea ţarilor ruşi,va scrie manualele de istorie, aritmetică şi teologie şi va călători în China,ca ambasador al ţarului,lăsându-ne un foarte interesant ,,Jurnal” al acestei călătorii. Milescu a fost unul dintre cei mai interesanţi cărturari români,deşi despre el s-a vorbit prea puţin.În raiul meu imaginar, boierul Milescu e unul din cei cu care aş vrea să stau la aceeaşi masă în împărăţia cerurilor şi să povestim seara.

 

Greşeala aproapelui e micul nostru moment în care prin comparaţie cu el ne simţim buni,drepţi şi minunaţi.Noi n-am face niciodată ,,aşa ceva. “De aceea suntem atât de necruţători cu el.

 

În noaptea de Crăciun,după ce s-au liniştit toate,am deschis cartea Aniţei Nandriş-Cudla şi până dimineaţă n-am mai ştiut de nimic,răpit de această poveste scrisă dintr-o suflare şi copleşit de atâta credinţă şi dragoste. Un citat de Monica Lovinescu însoţeşte coperta cărţii şi m-a urmărit obsesiv de-a lungul lecturii:,, După o asemenea carte ,orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.”Pe de o parte înţeleg ce vrea să spună Monica Lovinescu şi abia aştept să pun această carte în mâinile copilor mei,în încercarea de a-i împăca o dată în plus,cu ţara şi cu neamul lor, pe care le-au părăsit devreme ,cunoscându-le doar la suprafaţa unor vremuri ticăloase.Dar, pe de altă parte, este oare de ajuns cartea Aniţei pentru a ne vindeca de complexe,nu atât unii faţă de alţii cât faţă de noi înşine ca neam?Poate prevala exemplul ei asupra unei lungi istorii a bicisniciei româneşti,care nu are nimic în comun cu măreţia acestei ţărănci din Bucovina?

 

Să scriu ferpare pentru morţi se potrivea melancoliei mele,dar nu pot să zic c-am fost bucuros.Nu-mi plăcea să stau de vorbă cu rudele mortului.Mă simţeam contaminat de moarte şi,după ce plecau, mă spălam pe mâini cu spirt.Însă aceam nevoie de bani,pentru că de-acasă ,după moartea lui taică-meu ,abia primeam bani de gazdă.Eram singurul scriitor de ferpare din oraş.Adevărul e că îmi era foarte uşor să ies din formulările stereotipe cu care se scriu de obicei aceste anunţuri.De exemplu:,,s-a dus dintre noi un mare iubitor al muntelui Rarău.” Sau: ,,ne vom aminti pururea cum îşi plimba nepoţii în parcul Amandina”. În plus,ca să le dau mai mult efect stilistic,îmi venise idea să copiez pe ele versuri,ca un fel de motto.Le scriam în capul paginii,cu tuş roşu ,să se vadă de departe:,,Nu credeam să-nvăţ a muri vreo- dată.”Sau : ,,Ne ducem toţi câte puţin,mereu, -Către-un liman de tihnă şi-mpăcare.(Esenin)

 

Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.De aceea s-au spus cuvintele acestea ,ca să nu uităm care este preţul unui ochi şi care este preţul unui dinte.Ca să nu uităm că păcatul nu se şterge dintr-un condei,ci se răscumpără prin sânge,pentru că la rândul lui a făcut să curgă sânge, chiar dacă în lumea asta n-ar fi niciun Dumnezeu. Dar toate astea erau în VT. Isus a fost ultimul miel care a trebuit să moară şi sângele lui a răscumpărat toate păcatele lumii,toţi dinţii smulţi şi toţi ochii scoşi.Ar trebui ca fiecare să-şi spună ,,a răscumpărat păcatele mele ” şi apoi să le spună în gând unul câte unul.Numai aşa poţi să înţelegi ce a făcut Isus.

 

Biserica din emigraţie ,am mai spus şi altă dată,nu este doar loc de liturghie,ci adesea ,în zonele mai îndepărate ,şi cămin cultural,şi loc de socializare,şi circumscripţie electorală, şi punct de informare ,într-un cuvânt singura instituţie românească.

 

 

 

Lectura Bibliei-o experienţă personalizată(I)

Prima provocare spre lectura Bibliei a venit la 40 de ani, printr-un prieten medic , cu motivaţia că o astfel de lectură este un act de cultură. Argumentul a fost suficient de incisiv prezentat încât să mă ambiţioneze ,mi-am cumpărat o Biblie şi am început lectura cu începutul,fără nicio îndrumare.Doar că n-am înţeles mare lucru….

Începând să frecventez biserica protestantă şi să iau notiţe la predici,am început să citesc acasă pasajele din care se predica şi ,încet, apărea cîte o mică luminiţă în bezna în care mă aflam.Au trecut cam doi ani pînă în momentul în care adunarea noastă a început să parcurgă citirea zilnică a Bibliei pe parcursul unui an,după un Plan de citire a cărţilor în ordine, începând cu Geneza până la Apocalipsa. Am încercat şi eu să ţin pasul doar că am rămas mereu în urmă,tentată să urmăresc fiecare personaj ,să înţeleg contextele , să urmăresc acţiuni şi să fac conexiuni. În plus, nu prea multe femei sunt atrase de războaie, de fiecare dată cînd ajungeam la cărţile istorice eram descurajată.

În acest an m-am gîndit mai serios la toate obstacolele întâmpinate şi am luat decizia să schimb ceva la acest plan,să fac din lectura Bibliei o activitate şi mai atractivă , provocatoare şi transformatoare. Am ajuns cu bine la sfîrşitul primului trimestru,aşa că, vă pot împărtăşi strategia.

Am ales o versiune a Bibliei care are un aparat explicativ bogat,NTR-ed.II şi am conceput un plan cu obiective mai simple pentru fiecare carte(formulate în introduceri  generale la Cărţile Bibliei ,pe un site  de resurse creştine) .Am încercat  o distribuţie uniformă a cărţilor Noului şi Vechiului Testament pe cele 4 trimestre , alternîndu-le şi în funcţie de conexiunile dintre ele(identificate prin citări , paralelisme de situaţii). Am ales şi cîteva resurse ajutătoare, atât cărţi cît şi picturile  unor artişti pasionaţi , inspiraţi de relaţia lor cu Dumnezeu să ilustreze unele teme mai abstracte .

pf_1522317192

Am început lectura cu Evanghelia lui Matei ,cu provocarea de a intra  în Împărăţia lui Isus Cristos şi a  valorilor acesteia, instrucţiuni(cartea Proverbe) şi rugăciuni( Psalmi 1-41) . A urmat Epistola către Evrei care,pe lîngă accentul pus pe supremaţia preoţiei lui Isus Cristos, conţine şi conexiunile care fac mai uşor de parcurs Pentateuhul.

Bineînţeles că au apărut surprize ,atît la obiective cît şi la termene.Ca şi în orice drumeţie sau călătorie,au apărut tentaţii noi, conexiuni nevăzute sau gîndite pînă atunci, mi-au atras atenţia noi personaje.

M-a impresionat modul în care au avut loc întîlnirile şi comuniunea marilor eroi ai credinţei cu Îngerul Domnului şi cât de expresiv a surprins Chagall o mulţime de detalii,am ales doar cîteva :

pf_1522322112

 

Apoi triburile lui Israel,până în acest an nici măcar nu mi-am propus să le reţin. Acum însă, cu ajutorul imaginilor(Vitraliile lui Chagall) , a fost chiar provocator. M-a impresionat modul în care a fost inspirat Iacov(Israel) de imaginile din natură să-şi binecuvânteze copiii .

The Twelve Tribes of Israel

 

M-a pus însă pe gînduri contrastul dintre binecuvântarea lui Beniamin şi rolul pasiv pe care l-a avut în naraţiuna din Geneza,aşa că ,am căutat noi conexiuni.Am găsit pe alte site-uri  articole care mi-au mai clarificat din aceste dileme:

,,Beniamin este un lup care sfâşie; dimineaţa îşi devorează victima, iar seara împarte prada.“-Gen.49:27 NTR

Benjamin

 

http://goodnewsmission.net/from-benoni-to-benjamin/

http://dictionarbiblic.blogspot.de/2011/11/beniamin.html

http://biblehub.com/topical/b/benjamin.htm

Leviticul a fost o carte pe care de fiecare dată am parcurs-o greu,de această dată m-a ajutat citirea în paralel a introducerii din cartea Introducere în Studiul Vechiului Testament-editor SILVIU TATU-Editura Casa Cărţii .Redau aici un scurt fragment:

Sfinţenia . Leviticul are tema sfinţeniei ca laitmotiv.Din 842 de ocurenţe vechi-testamentare, cele mai multe(152) se găsesc în cartea Levitic,urmată de Exod(105). Sfinţenia este propusă ca deziderat al conduitei umane,avînd ca model sfinţenia divină:,,fiţi sfinţi, pentru că Eu, Domnul, sunt Sfînt.” Sfinţenia înseamnă transcendenţa absolută, iar Dumnezeu este marele necunoscut.Pe de altă parte,sfinţenia este asociată cu curăţia. Sfinţenia este asociată şi cu viaţa,deşi există şi o sfinţenie care presupune distrugerea şi blestemul. Sfinţenia este şi contagioasă.Din Levitic 6:11-20 rezultă că cel care se atinge de lucrurile sfinte devine el însuşi sfînt ,după cum cel care se atinge de lucruri necurate devine necurat(Lev.22:4-6).

S-ar părea că există o diferenţă de percepţie a sfinţeniei între textele deuteronomice şi cele preoţeşti. După primele,păcatul nu poate afecta sfinţenia,pe cînd după textele preoţeşti, păcatul întinează pămîntul şi aduce atingere preoţiei divine.

Un aspect interesant este lipsa oricărei prevederi cu privire la cuvintele rostite de preot. Ritualul levitic pare să se desfăşoare în tăcere,ceea ce l-a determinat pe Knohl să vorbească despre Tabernacul ca despre un ,,sanctuar al tăcerii.

Deşi iniţial mi-am propus să  parcurg doar Pentateuhul în Trimestrul I ,am parcurs şi cartea Iosua,intrasem deja în atmosferă şi acţiune dar nu şi în Ţara Promisă, mai era foarte  puţin(încă o generaţie…)

Ajunsă la capătul acestor războaie de cucerire a Ţării Promise şi meditînd la raţiunea războaielor pentru creştinism, titlul unui film(La hotarul dintre viaţă şi moarte) m-a condus spre o altă conexiune:oare unde am mai întîlnit în Biblie  ideea de hotar între viaţă şi moarte ? ? Cîntarea Cîntărilor! A fost a doua abatere de la Planul iniţial, am parcurs-o acum şi pentru că este un poem unicat dar şi pentru că ,oricum,dragostea omenească sau divină poate oricînd să te surprindă , în orice călătorie. Doar că atunci cînd te surprinde nepotrivit cea omenească , singura care te mai poate salva din ghearele  morţii este cea divină ….

Şi l-am ales tot pe Chagall să însoţască frumoasa traducere a lui Petru Creţia:

Ca pe-o pecete mă pune pe inima ta,
Pe braţele tale ca pe-o pecete,
Căci dragostea este tare ca moartea,
Neostenită ca moartea este patima ei.
Fulgerul ei este fulger de foc,
Flacără iscată de Domnul:
Puhoaie nu pot s-o înece,
Potopul nu poate s-o stingă.

pf_1522323216

Am ajuns spre finalul lecturii propuse pentru Trimstrului I cu două epistole mai generale, Iacov şi Iuda . Temele  identificării ,,învăţătorilor falşi” şi  căutării echilibrului dintre credinţă şi fapte în parcursul mîntuirii rămân mereu actuale  şi ne vor solicita discernământul spiritual în mod constant. Cu speranţa că voi ajunge cu bine,cu ajutorul Domnului, şi  la capătul Trimestrului II, vă las ca provocare un fragment din introducerea la Epistola lui Iacov-Introducere în Noul Testament-CARSON&Moo-Editura Făclia:

Când ne confruntăm cu legalismul,cu încercarea de a fundamenta mântuirea pe faptele omului,trebuie să lăsăm să se audă glasul lui Pavel-aşa cum s-a auzit plin de putere în perioada Reformei. Dar atunci când ne aflăm faţă în faţă cu chietismul, cu atitudinea care neagă importanţa faptelor în viaţa creştinului, trebuie să se audă vocea lui Iacov-aşa cum s-a auzit ,la fel de puternic ,în vremea lui Wesley.

Cele cinci „solae”

Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus

Acest material a fost folosit în adunarea noastră din Sibiu cu prilejul săptămânii de rugăciune organizate în primele zile ale anului.

Cele cinci “solae” sunt sloganurile care rezumă cele mai importante principii ale Reformei protestante privitoare la mântuirea sufletului omenesc. Totul a pornit cu revoluționarea gândirii unui călugăr augustinian, Martin Luther, copleșit de problema păcatului personal care atrăgea mânia lui Dumnezeu asupra sa. Lectura cărții Romani i-a confirmat înțelegerea și temerile, dar i-a și deschis ochii spre soluția acordată de Dumnezeu. Deși Luther a dorit reformarea Bisericii Catolice, coruptă și înstrăinată de învățăturile biblice, Luther și ucenicii săi au sfârșit excomunicați din catolicism.

Aceste principii sunt fundamentale pentru creștinism și, la 500 de ani de la prima lor formulare, nu ne putem imagina creștinismul fără ele. Bisericile majoritare nu le acceptă în forma propusă de reformatori, de unde marile diferențe dintre bisericile noastre.

Cele cinci solae sunt:

Sola Scriptura =…

View original post 1,289 more words

Cîteodată ”aproape sînt … sigur că asta e tot ce-mi doresc …”

Marius Cruceru

De-a lungul carierei pastorale am văzut și am auzit multe făcute și spuse în necazuri, mai ales în necazurile altora. Am învățat în acești ani că este mai bine să taci în unele momente. Oare cînd vor învăța pastorii să tacă în situații grele, imposibile, mai ales cei tineri care n-au pierdut și n-au îngropat încă nici măcar o gîscă proprie? N-au pierdut nici măcar un cîine. Nu știu cum se simt toți datori să ”vestească Evanghelia” cu orice preț, spunînd bazaconii celor în suferință. Să vestească Evanghelia, sigur, să citească Crezul, să citească imnurile cristologice, să proclame, dar să nu tragă concluzii derivate pe linia logică ”cauză-efect” precum prietenii lui Iov!

Lozinci de genul ”lăsați, că rămîneți cu Domnul, că El este Mîngîietorul, Duhul Sfînt va ocupa locul celui mort … ” mă scot din sărite. Da? Duhul va face de mîncare celor patru copii, dintre care ultimul încă sugar?…

View original post 1,409 more words

,,Încremenirea unei clipe”-2017

Am încercat astăzi un scurt survol retrospectiv peste anul 2017 provocată din mai multe direcții, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Deși o parte din gânduri le-am exprimat într-un cadru mai restrâns, la provocarea lui Alin Cristea o să încerc să scriu câteva utilizând această interfață.

Anul 2017 a început pe un fond de surmenaj ,munca mea este complexă și modificările frecvente ale legislației o îngreunează suplimentar. În plus,am deseori acel sentiment al inutilității și anume că îmi consum energia pentru lucruri efemere, care se abrogă mult prea repede.Din acest motiv,poate ați observat că nu prea împărtășesc experiențe legate de profesia mea de auditor.Așa că, aleg să împărtășesc  câteva din  dilemele spiritual-raționale care mi-au consumat energia și m-au transformat în acest an.

Primul gând care mi-a venit în minte a fost testul propus la începutul anului de Teofil Stanciu:ce cărți am dori să citim, cam câte,domeniile de interes. Știam care sunt domeniile mele de interes însă gândindu-mă la număr n-am putut să mă gândesc la ceva concret din cauza oboselii. Prima înviorare am primit-o prin cartea lui Richard Sibbes,Trestia Frîntă.

15941479_1294670267256301_7357559044924706226_n

Acest impuls mi-a ajuns până la începutul primăverii și a mai atenuat nemulțumirile legate de intenția unor modificări legislative dar mai ales a Codului Penal. Cred că a fost momentul când am realizaat importanța Decalogului din Biblie și nevoia de a-l actualiza,ținând cont mai ales de provocările revoluției tehnologice.

Deși în plan personal intuiam o direcție în care Dumnezeu va continua să-și desăvârșească lucrarea, n-am intuit prin ce modalitate o va face. Calea aleasă pentru desăvârșirea într-o anumită direcție a fost testarea în timpul somnului. Am înțeles că în subconștient mai sunt rămășițe ale păcatului ,că am căzut la două teste și am conștientizat în trecutul meu câteva situații în care am luat  decizii greșite  generate de situații de compasiune și milă sau de curiozitatea de a afla toate detaliile ,de a cunoaște adevăruri pe care nu le-am putut duce.

A urmat apoi o direcție pe care nici măcar n-am intuit-o,Dumnezeu a deschis o încăpere foarte întunecată ,o fațetă a personalității mele de care m-am îngrozit. Așa a început meditația mai profundă la porunca ,,să nu ucizi”. Despre acest subiect am mai scris dar subliniez ajutorul găsit în catehismul catolic și cărți scrise de autori catolici.

26173740_1643699442353380_661809856846343232_o

Cred că acest moment de descoperire a bogăției de resurse a confraților noștri catolici a fost declanșatorul unei crize de identitate confesională.Mi-am dat seama că noi, neoprotestanții , nu avem instrumente de învățătură sistematizată la care să putem aplela pe parcursul complex al procesului de sfințire (un catehism unitar solid) ,deseori  așteptăm doar predicarea ca răspuns la probleme sau apelăm la citirea necoordonată a Scripturii,fără câteva direcții și indicații. Mi-am amintit și de multiplele situații de aplicare a disciplinării în lipsa unor regulamente și abuzurile care au decurs de aici, am meditat mult la afirmația din Biblie ,,din cauza înmulţirii fărădelegilor,dragostea celor mulți se va răci.” , la faptul că nu avem un Cod de Drept Canonic. Cum vă imaginați că ar decurge activitățile fiscale și juridice fără codurile de procedură fiscală,penală,civilă?? Acesta rămâne pentru mine un subiect deschis,încă nu consider rezolvată criza de identitate confesională în care mă aflu.

În plus,am înțeles că pentru acest mare păcat numit avort,crimă, am nevoie de multă iubire și iertare de Sus, că procesul nu are reguli și proceduri, doar așteptare și răbdare. Așa am descoperit și un hobby care mi-a făcut mai ușoară așteptarea, croșetatul. Și da, este nevoie și de ergoterapie pentru vindecare.

26116142_1643692095687448_231253331733692801_o

A venit și un cadou în tot acest zbucium, participarea la Atelierul Jubilate -Sibiu în luna august. A fost o săptămână de mare HAR ,în care am înregistrat împreună cu CREDO TV peste 25 de piese aflate în Culegerea de imnuri Jubilate-vol.II,lansată cu această ocazie.

21083372_10210039525126422_2604578986729457410_o

21430244_1533996386657020_960686309288630755_n

Finalul de an a fost o împletire de bucurie și întristare. Am reușit să merg împreună cu soțul într-un scurt concediu în Germania,să petrecem sărbătorile de Crăciun împreună cu copiii.Am ajuns într-o zonă în care efectele pozitive ale Reformei lutherane sunt prezente .Atmosfera de slujire de la locul de muncă al Iuliei este vizibilă prin relația dintre profesori,sefi de sectie si rezidenți .Într- o vizită făcută la spital în pauza de masă, am fost salutați de medicii și asistenții cu care colaborează ea .Pentru un părinte este important să vadă că la un început de drum ,copilul are un suport bun în formarea profesională,mai ales în profesiile care implică în mod direct omul.

25626893_1885783914773178_544999156925329893_o

Am avut parte și de o mare surpriză în ziua de 24 Decembrie.Am ales să ne plimbăm prin orașul Speyer în care lucrează Andrei,logodnicul Iuliei.Străzile erau aproape pustii, Târgul de Crăciun închis însă orașul arăta ca o bijuterie,parcă era construit de câțiva ani. Am intrat într-o biserică lutherană,cu câteva minute înainte să înceapă serviciul de la ora 16. Biserica era plină,am văzut câteva locuri libere pe niște bănci adăugate suplimentar, pe care erau și niște foi tipărite cu cele 5 colinzi care urmau să fie cântate. Am luat una și am ieșit. La cca 100 de metri am intrat in altă biserică lutherană,acolo slujba începuse și un frate bătrân,la intrare ,ne-a arătat discret pe un pliant ora la care a inceput(15) si ne-a sugerat să mergem la biserica vecină care incepe serviciul la 16.

25626233_1638853879504603_8026731108432085867_o

Pe la mijlocul pietonalei am intrat in a treia biserica,tot lutherană,și aici am observat toate locurile ocupate,inclusiv balconul și copii mulți care se mai desprindeau de părinți și mergeau spre amvon dar reveneau .Mi-am zis în gând că asta-i mai asemănătoare cu Biserica Providența din Oradea,într-o zi de duminica după-amiază și am plecat tare bucuroasă ,abia am așteptat să ajung acasă să caut detalii despre acest oraș.Are cca 2020 ani de atestare documentara, primul episcop este menționat prin anii 300-400 d.C.și există două perioade în care primarii au administrat orașul in mandate de 20 și 26 de ani. Mi-am zis copleșită de uimire : Asta-i ,,Biserica Filadelfia ” din Scripturi,mai există astfel de locuri și astăzi!!! Oricum,am plecat foarte încurajată din acel loc,mai ales că în timpul anului am meditat mult la valorile Bisericii Filadelfia din cartea Apocalipsa.

Am primit și un cadou de Crăciun de la Iulia,la sugestia mea ,sper să și pot citi cândva mai mult din această ediție a Bibliei.

3305_jubilaeumsausgabe_web

La întoarcerea spre casă am vizitat-o pe Daniela Stoica în orașul Goppingen-Germania, deși planul era să petreacă Anul Nou în Oradea, a răspuns unei solicitări de a mai îngriji pentru două săptămâni un bărbat vârstnic,pe periada concediului de odihna al titularei . Era  bucuroasă,acest domn era credincios,lucid și au putut asculta împreună  Oratoriul de Crăciun al lui Bach,a fost marele cadou pentru ea de aceste sărbători.

26114448_1642242289165762_8635153338021304028_o

Am pornit mai departe și mi-am vizitat pentru câteva ore în Austria  verișoara  cea mai apropiată,cu care mi-am petrecut aproape toate vacanțele din copilărie. Deși vizita a fost mult prea scurtă,ne-am despărțit cu speranța revederii 🙂

25790902_1990949324561382_3924630621922466198_o

Acum văd în aceste bucurii concentrate,suportul necesar pentru  a accepta voia lui Dumnezeu în dreptul Alinei Cardoș, rămasă văduvă imediat după Crăciun,cu un copil mic și cu unul pe drum,așteptat să se nască în februarie 2018.Credința lui Mircea era așa vizibilă și clară pentru toți care l-am cunoscut mai bine,îl consideram pregătit pentru veșnicie. Dar cum să treci testul credinței că Dumnezeu poartă de grijă văduvei și orfanului dacă nu prin astfel de încercări??

Cu siguranță ar mai fi multe de adăugat,poate o să mai actualizez aceste impresii. Rămân cu perspectiva adusă de meditația asupra unui teme mult îndrăgite de Mircea Cardoș, BUNĂTATEA ȘI CREDINCIOȘIA LUI DUMNEZEU ne-a însoțit și în 2017 ,VA URMA!

26171850_1644462615610396_8459648936787015670_o

Am ales și un fundal pentru a continua meditația la acest an foarte bogat și concentrat în experiențe spirituale profunde prin care Dumnezeu și-a adâncit în mine DRAGOSTEA și IERTAREA de SUS!

Filmed at the Welsh Millennium Centre, Cardiff, on the 10th February 2014. Julian Lloyd Webber plays Karl Jenkins’ “Benedictus” from “The Armed Man – A Mass for Peace” at Karl Jenkins’ 70th Birthday Gala Concert, conducted by the composer.